COPILUL MEU ARE DIABET. 7 subiecte tabu despre care nimeni nu vorbește

„Copilul meu are diabet”. Probabil ai spus-o și tu în diferite contexte și deja a devenit o normalitate să discuți despre asta. Dar doar pentru că devine normal, asta nu înseamnă că e mai ușor. Sunt totuși alte subiecte despre care se vorbește prea puțin. Astăzi mi-am propus să le aduc în discuție pentru că știu prin ce treci, cât e de greu și vreau să știi că nu ești singur.

Diabetul copilului meu a schimbat complet viața familiei mele. La început am făcut greșeli, m-am confruntat cu situații neobișnuite și am avut momente în care mă învinovățeam că nu știu cum cum să gestionez tot ce se întâmplă.

De-a lungul timpului am realizat că sunt multe lucruri despre care nu se vorbește în jur, de la sentimentul de neputință care te încearcă uneori, până la faptul că atunci când ieși la plimbare cu cel mic ai buzunarele pline cu plicuri de zahăr, biscuiți, fructe, înțepător etc.

 

  • Frica părintelui atunci când copilul nu răspunde la telefon. 

Copiii cresc și încep să exploreze lumea pe cont propriu, ceea ce este absolut normal. Apar excursiile, ieșirile cu prietenii, dorința de a rămâne peste noapte la un coleg de clasă. Partea cea mai complicată pentru un părinte este să își liniștească gândurile și să își depășească îngrijorările, însă un simplu apel pierdut din partea copilului declanșează de cele mai multe ori frici ce sunt greu de gestionat.

 

  • Neputința când vezi că se apropie o hipoglicemie și copilul nu este cu tine

Și dacă tot am vorbit despre momentele în care copilul explorează lumea de unul singur, ar trebui să avem în vedere și ce se întâmplă în sufletul unui părinte care observă că se apropie o hipoglicemie, dar nu are cum să ajute. Sentimentul de neputință te poate copleși, iar în acele momente apare vinovăția că nu ești lângă el.

 

  • Trezitul de 10 ori pe noapte să îi corectezi glicemia

Variațiile glicemice din timpul somnului nu afectează doar odihna copilului, ci și pe a ta. Somnul odihnitor are un rol esențial pentru o dezvoltare armonioasă, însă de multe ori, pentru a ajunge acolo, înseamnă să te trezești de nenumărate ori pentru a corecta glicemia.

 

  • Momentele în care nu îți mai aduci aminte dacă i-ai administrat insulina

Să trăiești cu gândul „copilul meu are diabet” poate fi copleșitor. Se întâmplă să te ajungă oboseala, să fii distras de altceva sau pur și simplu să îți intre această activitate în reflex și să nu îți aduci aminte dacă ai administrat sau nu insulina. Uite un lucru de care ar trebui să îți aduci aminte: ni se întâmplă tuturor.

 

  • Lucrurile cele mai rele se întâmplă parcă când nu ești lângă el 

Tare bine ar fi dacă am avea puterea să controlăm unele evenimente, dar de cele mai multe ori ele pur și simplu să întâmplă. Exact atunci cand lași copilul la bunici sau la un prieten face hipoglicemie urâtă, se desprinde cateterul de la pompa de insulina sau nu mai funcționează senzorul. Poți fi supărat, te poți simți vinovat, dar e util să accepți că nu totul depinde în totalitate de tine, iar faptul că cel mic a avut o experiență neplăcută când tu nu îi erai alături nu te face un părinte mai puțin bun sau implicat.

 

  • Regula de trei simplă și cântarul de bucătărie devin prietenii tăi cei mai buni

Recunosc, la început mi s-a părut complicat să mă adaptez noului stil de viață. Mesele și-au schimbat dinamica și a trebuit să învăț cum îi pot oferi copilului meu alimentația de care are nevoie. Cântarul de bucătărie a fost nelipsit, dar chiar și așa apăreau situații care mă făceau să mă îngrijorez, cum ar fi întârziere mesei. Am avut nevoie de timp să înțeleg că o întârziere de 30 de minute nu reprezintă o tragedie și totul este în regulă chiar și așa.

 

  • Tristețea pe care o simți când vezi degetele copilului pline de înțepături

Să îți vezi copilul suferind doare cel mai tare și îmi aduc aminte cu tristețe de zecile de înțepături pe care i le făceam pentru a verifica nivelul glicemic. Sunt tare recunoscătoare acum că avem acces la senzori și am putut depăși aceste momente. 

 

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile despre care știu că și tu, ca părinte care se identifică cu fraza „copilul meu are diabet” ai vrea să le spui, dar poate te-ai simțit rușinat sau ai crezut că nu e corect să te plângi tu, când cel mic duce de fapt greul. Dar ține de noi să contribuim la normalizarea acestor subiecte, mai ales dacă ne dorim ca noi și copiii noștri să ne simțim ascultați și înțeleși pentru lucrurile prin care trecem.

Asociația Glice a apărut tocmai din dorința de a putea fi alături de părinții copiilor cu diabet din Cluj. Dacă știi un părinte al unui copil cu diabet, îl poți încuraja să se înscrie în asociație sau dacă ești chiar tu unul, ne poți contacta. Împreună putem contribui la normalizarea discuțiilor despre fricile și durerile unui părinte, așa cum a ajuns normal să spunem „copilul meu are diabet” fără să ne simțim judecați.

 

Ramona Truță

Președinte Asociația Glice Cluj

Share:

Mai multe postări

Trimite-ne un mesaj